Operatorii de sisteme publice centralizate de alimentare cu căldură și apă caldă vor datora compensații clienților, dar și producătorilor care le livrează agent termic, dacă vor depăși un număr maxim anual de întreruperi accidentale ale funcționării sistemelor, precum și un număr maxim anual de ore de prelungire, peste duratele anunțate, a întreruperilor programate.
Ministerul Energiei vrea să secretizeze în premieră documentul conținând analiza estimativă și măsurile privind funcționarea Sistemului electroenergetic național (SEN) în perioada noiembrie 2020-martie 2021, inclus ca anexă într-un proiect de hotărâre de Guvern care se adoptă înaintea fiecărei ierni, de aprobare a măsurilor privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a SEN și de realizare a stocurilor de siguranță ale SEN în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada menționată.
Mai multe servicii publice din Capitală au fost afectate în urma avariei care a avut loc la Transelectrica, transmite Primăria Municipiului București, menționând că temporar nu se poate livra apă caldă.
Nu este normal să fie închise două CET-uri atât de mari, cum sunt Sudul și Grozăveștiul, în același moment, niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Îmi pun și eu întrebarea de ce s-a decis acest lucru exact acum. I-am rugat să ia toate măsurile care se impun și voi discuta și cu ministrul Economiei dacă se impune. Sper că nu este vreun avertisment, a declarat noul primar al Capitalei, Gabriela Firea, care a făcut o confuzie pentru că Ministerul Energiei este reprezentantul statului în acționariatul ELCEN.
Mai multe blocuri din cartierele Drumul Taberei și Militari din sectorul 6 al Capitalei au rămas fără căldură și apă caldă, începând de duminică după-amiază până în cursul zilei de luni. Potrivit RADET, acest lucru a fost cauzat de parametrii scăzuți ai agentului termic livrat de ELCEN prin intermediul centralei CET VEST.
RADET a întrerupt, luni, furnizarea energiei termice pentru apă caldă și căldură, afectând circa 300 de blocuri din sectorul 5, din cauza unei avarii la rețeaua termică, potrivit unui comunicat al Regiei.